În cadrul alegerilor de ieri, 9 septembrie, în UTA Găgăuzia au depistate mai multe încălcări. În orașul Comrat membrii Comisiei Electorale din Găgăuzia au anunțat că până în prezent nu au fost înlăturate afișele electorale ale unor candidați.
 
Potrivit președintelui Comisiei Electorale locale, Svetlana Mironova, în oraș au fost constatat faptul că în ziua alegerilor au continuat acțiunile de publicitate electorală în favoarea unor candidați.
 
Potrivit Svetlanei Mironova, de acest fapt poartă răspundere Autoritatea Publică Locală. „Fiecare primărie trebuia să delegheze câte o persoană, care să fie responsabilă de înlăturarea afișelor electorale”, a declarat Mironova.
 
De asemenea, președintele Comisiei a mai spus că între timp au parvenit mai multe apeluri telefonice, prin care se comunica faptul că unii candidați la postul de membru al Adunării Parlamentare din Găgăuzia îi ajută pe cetățeni să voteze, astfel influențându-i.
 
Un alt caz a parvenit informație precum că unii primari fac publicitate electorală, ajutând oamenii să vină la urnele de vot cu transportul de serviciu al acestora. Potrivit Svetlanei Mironova, toate aceste informații se înregistrează și se verifică, după care se va trage la răspundere persoanele care vor fi găsite vinovate.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE