Liderul partidului grec de dreapta Noua Democraţie, Antonis Samaras, a declarat sâmbătă, la Atena, în cursul unui miting electoral că neaplicarea planului de redresare economică solicitat de troica UE- FMI-BCE va împinge Grecia în afara zonei euro, ceea ce ar fi o “adevărată catastrofă” pentru această ţară, relatează AFP, potrivit Agerpres.
“Toate partidele, indiferent că vorbim despre centru-dreapta, centru-stânga sau ecologişti şi chiar dacă sunt sau nu de acord cu politicile aplicate în baza acestui acord pentru a obţine împrumuturi, avertizează că o respingere a acestui acord va împinge Grecia în afara zonei euro”, a afirmat Samaras la mitingul prin care şi-a început oficial campania electorală pentru alegerile legislative anticipate de pe 17 iunie.
Ieşirea din zona euro ar fi “o adevărată catastrofă”, a continuat el, atacându-şi direct principalul adversar, partidul radical de stânga Syriza. Liderul acestuia din urmă, Alexis Tsipras, cere încetarea imediată a plăţii datoriei externe care în opinia sa distruge ţara şi intenţionează să renegocieze termenii acordului încheiat cu creditorii internaţionali, afirmând totodată că doreşte să păstreze moneda comună.