Partidul Național Liberal a decis să treacă în opoziție, în urma unei ședințe tensionate a conducerii extinse, organizată după căderea Guvernului condus de Ilie Bolojan. Decizia marchează o schimbare majoră pe scena politică de la București și vine în contextul formării unei noi majorități parlamentare.
Hotărârea a fost anunțată de Ciprian Ciucu, care a prezentat rezoluția adoptată de partid. Liberalii consideră că responsabilitatea pentru criza politică aparține Partidul Social Democrat, acuzat că ar fi destabilizat coaliția de guvernare.
„Având în vedere rezultatul moțiunii de cenzură, prin care s-a creat de facto o nouă majoritate parlamentară, PNL adoptă prezenta decizie – criza politică a fost generată de PSD, prin boicotarea programului de guvernare, la care a participat direct”, se arată în rezoluția partidului.
Liberalii critică și implicarea Alianța pentru Unirea Românilor în demersul de demitere a Guvernului, susținând că cele două formațiuni împart responsabilitatea pentru actuala situație.
„Asocierea AUR la moțiunea de cenzură partajează responsabilitatea politică în egală măsură cu PSD. Partidele care au creat criza politică au datoria de a-și asuma consecințele”, a declarat Ciucu.
PNL cere social-democraților să preia guvernarea, subliniind că nu mai pot fi considerați parteneri credibili pentru formarea unui nou executiv.
„PSD a acționat pentru destrămarea coaliției, iar apoi, alături de AUR, a inițiat moțiunea. Ar trebui să își asume guvernarea și să nu fugă de răspundere, așa cum a făcut în ultimele luni. Nu mai este un partener credibil pentru PNL”, a punctat liderul liberal.
La rândul său, Ilie Bolojan a declarat că decizia de a trece în opoziție a fost luată după dezbateri ample în interiorul partidului.
„A fost o dezbatere lungă. Au fost discuții legate de traiectoria PNL, despre ce trebuie să facem mai departe pentru România și pentru cetățenii ei. Prin decizia de azi, PNL confirmă că e un partid cu demnitate”, a spus fostul premier.
Chiar și din opoziție, liberalii susțin că vor sprijini direcțiile strategice ale României, inclusiv proiectele finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență și programele de investiții.
Decizia PNL vine într-un moment de instabilitate politică, iar în perioada următoare sunt așteptate negocieri intense pentru formarea unui nou guvern, în condițiile în care actuala majoritate parlamentară trebuie să-și asume responsabilitatea conducerii țării.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE