Iarna se apropie, dar autorităţile încă nu au pregătit cantitatea de lemne necesare . În prezent, în ocolurile silvice din ţară sunt depozitaţi doar 14 mii de metri cubi de lemne. Potrivit însă ministrului Mediului, Iordanca - Rodica Iordanov, pentru acest sezon de încălzire ar fi nevoie de aproximativ 240 de mii de metri cubi de lemne, iar responsabilii se ocupă acum de identificarea şi pregătirea acestora.

 "Din experienţa anilor precedenţi această cantitate este suficientă pentru a face iernilor din Republica Moldova. Agenţia Moldsilva continuă să ducă evidenţa solicitărilor şi necesităţilor, iar în cazul în care va fi necesar vom veni cu măsuri suplimentare.La moment, pentru lemnul care este în stoc şi pentru cel care îl planificăm, nu se prevăd majorări de preţuri”, a spus ministrul

În acest sezon, lemnele pentru foc sunt mai scumpe cu 20 de procente. Astfel, un metru ster de lemn tare în acest an, a ajuns să coste 850 de lei dacă este cumpărat direct din pădure, iar metrul ster de lemn moale costă 500 de lei.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE