Sextilul Lunii cu Neptun predispune la fantasme, romantism, idealism, realizarea viselor romantice, compasiune. Același aspect predispune și la abordarea unor proiecte nerealiste, care se pot solda cu eșecuri dureroase. Datorită simțului practic redus, este indicat să amânați proiectele și deciziile importante.
Berbec (21.03-20.04)
Nu sunteți în formă și nu vă simțiți în stare să terminați o lucrare importantă. Vă recomandăm să nu vă asumați noi responsabilități, pentru că riscați să vă irosiți energia. În partea a doua a zilei sunteți invitat la o petrecere, unde vă simțiți excelent alături de partenerul de viață și de prietenii apropiați.
Taur (21.04-20.05)
În prima parte a zilei, o cunoștință vă solicită sprijinul într-o problemă de afaceri, de pe urma căreia veți avea de câștigat și dumneavoastră pe plan financiar. Evitați speculațiile de orice natură! După o zi destul de agitată, petreceți o seară romantică împreună cu persoană iubită.
Gemeni (21.05-21.06)
O rudă mai în vârstă vă ajută să luați o decizie importantă în privința relațiilor sentimentale. Simțul practic nu vă ajută astăzi, dar vă puteți baza pe sprijinul familiei și al prietenilor. Evitați discuțiile în contradictoriu!
Rac (22.06-22.07)
Se pare că traversați o perioadă în care lipsa banilor vă neliniștește. În prima parte a zilei, nu este exclus să întâmpinați dificultăți la locul de muncă. Colegii și șefii vă înțeleg și vă ajută. N-ar strica să acordați mai multă atenție familiei.
Leu (23.07-23.08)
Un prieten va propune sa va asociati intr-o afacere. Va sfatuim sa nu luati o decizie astazi, pentru ca riscati sa nu fie cea mai buna. Relatiile sentimentale decurg foarte bine. Petreceti o seara romantica in compania partenerului de viata.
Fecioară (24.08-23.09)
Ar fi bine sa nu va faceti un program strict, pentru ca veti fi nevoit sa-l schimbati de cateva ori pe parcursul zilei. Faceti mai multe drumuri scurte in interesul familiei. Este o zi favorabila rezolvarii unor probleme financiare. Puteti sa va bazati pe intuitie.
Balanţă (24.09-23.10)
În cursul dimineții s-ar putea să fiți cam confuz. Vă sfătuim să lăsați afacerile pe mâine, oricât ar părea de urgente, altfel riscați să luați decizii greșite, cu consecințe grave. În schimb, pe plan sentimental parcurgeți o perioadă favorabilă, dominată de romantism, ceea ce vă ajută să vă păstrați moralul ridicat.
Scorpion (24.10-22.11)
În prima parte a zilei nu vă reușește mai nimic și simțiți că vă irosiți energia. Prietenii și familia vă înțeleg și vă ajută. Vă sfătuim să fiți prudent și să nu refuzați ajutorul pe care vi-l oferă o persoană mai în vârstă din familie.
Săgetător (23.11-21.12)
Nu este o zi bună pentru investiții sau pentru afaceri. În cursul dimineții primiți o veste de la o rudă apropiată, care vă schimbă planurile în legătură cu o călătorie. Vă sfătuim să evitați activitățile care necesită atenție și putere de concentrare.
Capricorn (22.12-20.01)
Astăzi nu este recomandabil să vă asumați noi responsabilități la locul de muncă. Amânați deciziile importante și păstrați-vă calmul în discuțiile cu colegii! Situația financiară este destul de bună, dar simțul practic este redus și vă poate crea probleme în afaceri.
Vărsător (21.01-20.02)
Grijile pe care vi le faceți nu sunt justificate. Aveți șanse reale de reușită, atât pe plan social, cât și sentimental. Nervozitatea pe care o resimțiți se datorează oboselii acumulate. Ocupați-vă de activități de rutină și odihniți-vă mai mult!
Peşti (21.02-20.03)
Sunteți cam confuz și s-ar putea să nu-i înțelegeți corect pe cei din jur. Se pare că nici intuiția nu vă ajută astăzi, dar vă puteți baza pe sfaturile unei rude mai în vârstă. Vă recomandăm să evitați întâlnirile de afaceri și să amânați deciziile importante.