Aflat pe final de mandat, Președintele României, Klaus Iohannis s-a aflat la Chișinău de Ziua Limbii Române, sărbătoare consemnată pe ambele maluri ale Prutului. Cei doi șefi de state au trecut în revistă cele mai importante evenimente în relația dintre București și Chișinău în ultimii patru ani. Ambii au vorbit despre proiectele investiționale, despre schimbul comercial bilateral și nu în ultimul rând despre agenda europeană a RM.

Maia Sandu şi Klaus Iohannis au semnat o declarație comună cu privire la consolidarea rezilienței Republicii Moldova. Potrivit lui Klaus Iohannis, declarația este o garanție politică privind continuarea sprijinului necondiționat al României pentru cetăţenii Republicii Moldova.

Documentul are opt obiective. Printre acestea cooperarea bilaterală în vederea avansării la nivel politic și tehnic a negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE, continuarea cooperării militare și de securitate, a proiectelor strategice de interconectare energetică, dar şi consolidarea rezilienței Republicii Moldova în fața amenințărilor hibride.

„ Am considerat că este momentul potrivit pentru a semna un angajament bilateral care rămâne obligatoriu și pentru cei care vin după noi. Să ne asigurăm că lucrurile bune începute și proiectele începute, să continue cel puțin la aceeași intensitate.  Această declarație reprezintă și o reconformare a sprijinului multidimensional pe care România îl acordă R.Moldova pentru consolidarea rezilienței instituționale și la nivelul societății”, amenționat Iohannis

„ Suntem recunoscători României pentru sprijinul acordat în consolidarea rezilienței RM. Iar declarația semnată astăzi reafirmă susținerea dvstră fermă în fața numeroaselor provocări cu care ne confruntăm. Sunt convinsă că vom dezvolta în continuare acest parteneriat în beneficiul comun al  oamenilor de pe ambele maluri ale Prutului”, a spus Maia Sandu

Klaus Iohannis a apreciat eforturile şi realizările Republicii Moldova pentru a putea deveni parte a Uniunii Europene. Președintele României a făcut și un apel la partenerii internaționali de a susține și în continuare Republica Moldova.

„ Încurajez de la acest pupitru toți partenerii internaționali să sprijine consistent și pe termen lung R.Moldova și pe cetățenii săi.  Angajamentul strategic al României pentru dezvoltarea democratică a R.Moldova va rămâne de nezdruncinat și asta pe termen lung.  Importanța integrării este atât de mare și rezultate sunt atât de importante încât vă recomand să faceți orice ca să popularizați aceste lucruri. UE reprezintă o comunitate în care identitatea istoria și independența sunt respectate nu rescrise sau încălcate brutal”, a mai spus Iohannis.

Ambii președinți au semnat o Declarația comună cu privire la cooperarea bilaterală pentru consolidarea rezilienței Republicii Moldova. Un document care definește, de fapt, relația strategică între București și Chișinău

După declarațiile de presă, cei doi oficiali au mers pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică "Ștefan cel Mare și Sfânt" din Chişinău, unde au depus flori la bustul marelui scriitor român, Mihai Eminescu.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE