Terenul fostului Stadion Republican urmează a fi transmis Ambasadei SUA la Chișinău, pentru edificarea unui nou sediu. Guvernul a aprobat miercuri, 6 noiembrie, hotărârea privind instituirea Comisia de cercetare prealabilă pentru declararea utilității publice de interes național a lucrărilor de construcție a imobilului și a aprobat componența nominală a comisiei de cercetare prealabilă.

Potrivit directorului Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari, comisia de cercetare prealabilă va deveni funcțională imediat ce va fi publicată hotărârea Guvernului. În termen de 30 de zile după asta, va adopta și prezenta decizia și rezultatele cercetării prealabile, consemnate în procesul-verbal al ședinței de vot și documentele aferente.

"Este vorba de procedura exproprierii și pentru asta este nevoie de declararea utilității publice și sunt careva etape. Este mai întâi comisia de declarare a utilități publice după asta legea va fi de declarare a utilității publice a acelui teren", a precizat Cojuhari.

Toate cele 12 imobile de pe teritoriul fostului Stadion Republican urmează să fie răscumpărate de către Guvernul SUA.

Menţionăm că, pe terenul menţionat de 5,2 hectare, se află runinele fostului Stadion Republican, demolat pe timpul guvernării comuniste, care deşi se află în proprietatea statului pe el sunt amplasate construcții în proprietatea persoanelor terțe.

În iulie 2024, Parlamentul a aprobat în lectură finală acordul care prevede vânzarea terenului ex-stadionului republican Guvernului Statelor Unite pentru construirea noului sediu al ambasadei.

Potrivit Acordului, pe terenul din strada Tighina 12 din capitală, unde era situat fostul stadion republican și care are o suprafață de circa 5,2 hectare, va fi construit campusul diplomatic al SUA. Autoritățile americane își asumă să creeze și parcuri sau spații deschise publicului larg, iar investițiile anunțate vor fi de aproximativ 250 de milioane de dolari.

Terenul fostului stadion republican, care se află de 17 ani în paragină şi a devenit „adăpost pentru câini vagabonzi și oameni ai străzii”, va fi revitalizat cu susținerea financiară a SUA, urmând a fi restaurate porțile istorice ale fostului stadion, amenajate instalații de artă publică și un nou parc.

Prețul de achiziționare a terenului pentru noul sediu al Ambasadei SUA în Republica Moldova constituie 18 milioane de euro. La fel, SUA va rambursa cheltuieli de până la 7,5 milioane de euro aferente transferului lotului de teren cu posesia vacantă, inclusiv orice plăți legate de expropriere și eliberării acestuia de orice construcții.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE