Potrivit lui Streleț, ieri seara a avut loc o ședință a Comitetului Național pentru Stabilitate Financiară și s-a decis ca să fie lansate invitații către reprezentanții companiei, să vină la negocieri directe și nu la distanță.
„Detalii referitor la condițiile de înțelegere cu Kroll nu o să dau, pentru că asta prevăd clauzele contractului. Dar dacă nu se va ajunge la o anumită înțelegere, vor putea face publică această informație. Dacă nu se va ajunge la o înțelegere cu cei de la Kroll, vom organiza un nou concurs, doar că de data asta vom face o invitație publică pentru toate companiile, nu doar pentru anumite”, a declarat Streleț.
Amintim, că disputele dintre Guvern și reprezentanții companiei Kroll au început după ce Executivul a considerat că prețul cerut de Kroll este prea mare pentru serviciile de investigare și recuperare a banilor delapidați din cele trei bănci. Compania de investigații Kroll este și cea, care a efectuat procedurile de acumulare a informațiilor despre situația din BEM, Banca Socială și Unibank, după ce au fost acordate creditele neperformante, care au prejudiciat bugetul statului cu circa 1 mlrd de dolari. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE