După ce s-a anunţat că Vladimir Putin va candida la prezidenţialele din 2012, Mihail Gorbaciov a declarat că Rusia este într-un impas şi că se îndoieşte că Putin poate aduce schimbarea.
Putin a avut două mandate consecutive de preşedinte înainte ca Dmitri Medvedev să vină la putere în 2008.
"Putem presupune că nu se vor face paşi înainte, dacă nu se vor realiza schimbări serioase pentru remodelarea sistemului", a scris Gorbaciov în ziatrul de opoziţie Novaia Gazeta.
"Fără schimbări puitem pierde şase ani. Cred că viitorul preşedinte trebuie să se gândească serios la acest lucru", a subliniat el.
Decizia lui Putin înseamnă că, teoretic, el ar putea fi preşedinte până în 2024, ceea ce a făcut ziarul să publice caricaturi care să îl prezinte pe Putin, Medvedev şi alţi politicieni peste un an. Ei au fost prezentaţi în costume, cu medalii prinse de piept, amintind de vechea conducere sovietică ce s-a agăţat de putere la începutul anilor '80.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE