Nu e vorba despre constituţionalitatea Tratatului ca atare. Noi am apreciat şi apreciem Tratatul în sine, ca şi eforturile care s-au făcut de partenerii din România pentru ca el să fie finalizat. Însă problema care a pornit discuţiile sunt procedurile utilizate. Procedurile de semnare din partea Chişinăului nu au fost, din păcate, în acord cu legislaţia R. Moldova şi acest lucru trebuie corectat”, a explicat Ghimpu.
Mihai Ghimpu a mai spus că nu a vrut să-şi facă publică poziţia, imediat după semnarea Tratatului, pentru că nu i s-a pus la dispoziţie acest Tratat pe parcursul negocierilor şi nici după semnare, aşa că nu a ştiut ce fel de tratat este: interguvernamental sau interstatal.
“Să porţi negocieri şi apoi chiar să semnezi un document de asemenea importanţă, fără o informare a preşedintelui, mi se pare un lucru cel puţin anormal. Vă amintiţi, au fost reacţii şi din partea altor colegi de alianţă. Conform Constituţiei, preşedintele este cel care trebuie să semneze acorduri interstatale sau, eventual, să acorde depline puteri în acest sens, prin decret prezidenţial. În cazul de faţă, eu nu am fost solicitat pentru a acorda astfel de împuterniciri”, a adăugat preşedintele interimar.
Totodată, Mihai Ghimpu spune că, din partea României, procedura semnării Tratatului este legală. “Nu există nicio problemă la Bucureşti. Problemele sunt aici, la Chişinău, din punct de vedere al procedurilor de semnare, şi asta trebuie corectat pentru a nu ne trezi în situaţii şi mai grave decât cea de acum”, a mai spus Ghimpu.
Preşedintele interimar a mai spus că R.Moldova îşi doreşte ratificarea acestui Tratat şi va face tot ce-i stă în puteri pentru a depăşi toate problemele procedurale, pentru ca tratatul să fie ratificat. “Ar fi inacceptabil ca acest Tratat să nu poată fi ratificat în Parlament din cauza unor vicii de procedură la semnare”, a delarat Mihai Ghimpu, care a mai spus că nu intenţionează să sesizeze Curtea Constituţională în acest caz.
Menţionăm că la 16 noiembrie, preşedintele R. Moldova, Mihai Ghimpu, a declarat că semnarea tratatului privind frontierea de stat cu România, de către premierul Vlad Filat, şi ministrul român de Externe, Teodor Baconschi, este neconstituţională. Mihai Ghimpu a precizat că nu contestă textul tratatului în fond, ci gestul lui Filat, care, după spusele sale, nu a avut mandatul necesar să semneze documentul.