Liderul PL, Mihai Ghimpu a anunțat astăzi, 28 noiembrie, în cadrul unei conferițe de presă, că fracțiunea liberalilor nu va vota pentru proiectul de lege propus de PLDM privind eliminarea pedepsei cu închisoarea în cazurile de contrabandă, anunță Politik.md.
Liberalul a anunțat că este nemulțumit de faptul că PLDM nu a discutat acest proiect inițial în cadrul AIE, ci l-au propus imediat în Parlament. „Trebuia inițial discutat în cadurl AIE, pentru că nu doar partidul lui Filat este la guvernare, ci toate componentele Alianței. Argumentele, că vor fi amenzi mai mari, care vor fi contribuții la buget sunt bomboane pentru copii. Acumulările la buget vin în urma unei economii functionale, dar nu în urma aplicării amenzilor”, susține Mihai Ghimpu.
Șeful PL a mai spus că legea actuală, care vine să pedepsească hoții, are misiunea de educare a cetățeanului, ci nu să contribuie la formarea bugetului. „Dacă a furat în proporții mici, atunci evident se aplică amenda, dar dacă a săvârșit o infracțiune în proporții mari - atunci deja e răspundere penală. Nu aș vrea să cred că PLDM are intenții rele, sau să tensioneze relațiile în AIE. Corect ar fi fost să discutăm și să ajungem la o înțelegere”, a menționat Ghimpu.
În același context, demnitarul a ținut să mulțumească tuturor celor, care 2 ani în urmă și-au dat votul pentru actuala guvernare și a dat asigurări că actuala AIE își va duce la bun sfârșit mandatul.