GETINGE este dispus să furnizeze echipament pentru sălile de operaţii, pentru dotarea instituţiilor medicale din R. Moldova. În acest sens, ministrul Sănătăţii, Andrei Usatîi a avut o întrevedere marți, 22 noiembrie, cu reprezentanţii Grupului GETINGE (Suedia).
Totodată, partenerii suedezi au prezentat şi unele posibilităţi de contractare a unui credit în vedere procurării echipamentului medical.
La rândul său, Andrei Usatîi a vorbit despre structura sistemului de sănătate din Republica Moldova şi etapele ce urmează a fi parcurse în procesul de dezvoltare şi fortificare a sistemului, prevăzute în Foaia de parcurs privind accelerarea reformelor în sistemul de sănătate, elaborată de Ministerul Sănătăţii. De asemenea, el a subliniat că atragerea investiţiilor străine şi dezvoltarea parteneriatului public privat este una din condiţiile ce va asigura succesul reformelor implementate.
De menționat că, GETINGE este un grup de companii ce activează în domeniul tehnologiilor medicale moderne, fiind producător şi furnizor de echipament medical pentru chirurgie, terapie intensivă, controlul infecţiilor nosocomiale şi îngrijirilor de durată. GETINGE are o reţea de distribuţie în peste 100 de ţări, produsele companiei fiind fabricate în Suedia, Germania, Franţa, Marea Britanie, SUA şi Australia.