Angela Merkel a salutat reluarea negocierilor oficiale în format 5+2 în vederea reglementării problemei transnistrene şi a menţionat că ţara sa va susţine şi în continuare Republica Moldova în efortul de reîntregire a ţării. Aceste declarații le-a lansat în cadrul întrevederi cu prim-ministrul R. Moldova, Vlad Filat.
Cancelarul federal a apreciat rezultatele obţinute de Republica Moldova pe calea integrării europene și a menționat că va contribui la relaţiile dintre cele două state şi colaborarea din continuare.
La rândul său, premierul R. Moldova a mulţumit pentru suportul Germaniei acordat constant ţării noastre, inclusiv cel pentru integrarea europeană şi soluţionarea problemei transnistrene.
„Pentru ţara mea Germania este un bun prieten şi mizăm în continuare pe sprijinul Dvs. în atingerea obiectivelor pe care ni le-am propus", a spus Vlad Filat.
De menționat, că Summit-ul se desfășoară în perioada 29-30 septembrie și a întrunit înalții demnitari ai statelor semnatare în Acordul primului Summit al Parteneriatului Vestic din 2009. În acest an, Republicii Belarus i-a fost interzis să participe la acest Summit din cauza reținerii ilegale a unor prizonieri politici.