Serafim Urechean, liderul Alianței ”Moldova Noastră” (AMN) a declarat că "frica i-a creat pe Dumnezei, astăzi, 28 mai de ziua Înălțării Domnului, comuniștii au demonstrat că le este atât de frică de votul care nu le ajunge, încât au început să creadă și ei în Dumnezeu. Încă de pe 7 aprilie i-a propus lui Voronin o coaliție, important să fie retrase acuzațiile la adresa opoziție. Noi am vota un președinte, dar să fie din partea opoziție și să avem siguranța că și fracțiunea comunistă va vota.”
”Nici noi nu am dorit ca de Înălțarea Domnului să se facă politică, dar tot comuniștii au ales această zi. Ei sunt în agonie și au transformat această sărbătoare în propagandă comunistă", a spus Mihai Ghimpu președintele Partidului Liberal (PL).
"Comuniștilor le este frică de marele eșec. Nu găsesc acel vot de care au nevoie și de frică au amânat ședința. Este absolut neregulamentar ceea ce au făcut ei astăzi", a menționat Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM).
La funcția de şef al statului, Partidul Comunist a propus două candidaturi, ex-premierul Zinaida Greceanîi şi actualul ambasador al R. Moldova în Federaţia Rusă Andrei Neguţă.
Amintim că pentru alegerea şefului statului sunt necesare 61 de voturi. Partidului Comunist deţine 60 de mandate, iar fracțiunile parlamentare de opoziţie – PL, PLDM şi AMN – 41 de mandate împreună. Opoziţia a anunţat că nu va vota pentru candidatura unui președinte propus de PCRM.
În cazul a două încercări eşuate, Parlamentul se dizolvă şi sunt organizate alegeri anticipate.