Conform Constituţiei, şeful de stat francez are o listă lungă de atribuţii: veghează la respectarea Constituţiei şi asigură, prin arbitraj, funcţionarea normală a puterilor publice; este garantul independenţei naţionale, al integrităţii teritoriului şi al respectării tratatelor; numeşte premierul şi, la propunerea acestuia, numeşte şi ceilalţi miniştri şi, la fel, tot la propunerea premierului, îi demite; prezidează Consiliul de miniştri; promulgă legile şi poate cere Parlamentului să demareze dezbateri pentru a modifica legea sau anumite articole, iar Parlamentul nu poate refuza; poate trimite la referendum orice proiect de lege referitor la puterea publică, politica economică, socială sau de mediu sau pentru ratificarea unui tratat. Liderul Hexagonului poate, după consultări cu şeful Executivului şi cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, să decidă dizolvarea Legislativului.
Preşedintele este şeful suprem al forţelor armate şi prezidează consiliile şi comitetele Apărării naţionale şi ordonă angajarea forţelor în conflicte pe teritorii străine. Graţiază deţinuţi. Constituţia îi dă însă şi o serie de puteri excepţionale, care pot fi aplicate atunci când instituţiile statului, independenţa naţiunii sau integritatea teritoriului sunt ameninţate într-un mod grav şi imediat.
În acel moment, preşedintele devine aproape monarh absolut. Nu poate însă dizolva Parlamentul în timpul situaţiei de criză. Este ales pe o perioadă de cinci ani (până la reforma constituţională din 2000, Constituţia prevedea un mandate de şapte ani). Preşedintele francez nu poate exercita nicio altă funcţie publică sau privată.