Serafim Buiucli a luat medalia de bronz la Olimpiada Internaţională de Chimie de la Washington, care s-a desfăşurat în perioada 21-30 iulie. Elevul a obţinut 73.51 de puncte din totalul de 100.
La olimpiadă au participat 284 elevi din 72 de ţări ale lumii. Echipa Republicii Moldova a fost reprezentată de patru membri.
Elevii au concurat în două tururi, şi anume, Turul experimental care a durat 5 ore astronomice şi a inclus două probleme şi Turul teoretic care a inclus opt probleme din diferite domenii ale chimiei.
Olimpicii au fost pregătiţi pentru participarea la olimpiadă atât de către profesorii din licee, cât şi de către echipa de profesori de la Facultatea de Chimie şi Tehnologie Chimică, Universitatea de Stat din Moldova.
De menționat că, în luna aprilie curent, Serafim Buiucli a obţinut şi medalia de argint la Olimpiada Internaţională de Chimie „D. Mendeleev”, care s-a desfăşurat în oraşul Astana din Kazahstan.