Directorul unui agent economic din UTA Găgăuzia este învinuit de înstrăinarea grâului alimentar din rezervele materiale ale autonomiei. Potrivit Procuraturii găgăuze, acest fapt este calificat drept delapidarea averii străine săvârşită în proporţii deosebit de mari.
Agentul este acuzat de faptul că a înstrăinat bunurile, în perioada octombrie 2011 – iunie 2012, care îi erau încredinţate spre a fi păstrate. Acesta nu deţinea dreptul de înstrăinare, dar şi le-ar fi însuşit ilegal din deposit, în total acestea având o valoare de peste 3 milioane lei.
Procurorii din regiune consideră că în rezultatul acţiunilor directorului intereselor publice ale UTA Găgăuzia a fost cauzat un prejudiciu material în sumă de 3.758.125 lei.
Potrivit actului de învinuire, în conformitate cu un contract de achiziţii publice semnat în luna august 2011, învinuitul a primit de la Comitetul Executiv al Găgăuziei 1073 tone de grâu alimentar, din rezervele materiale a UTA Găgăuzia spre depozitare.
În privinţa învinuitului a fost aplicată măsura preventivă de arest pe un termen de 30 de zile. În prezent, Procuratura UTA Găgăuzia efectuează acţiuni de urmărire penală îndreptate spre stabilirea circumstanţelor cazului dat.