Foștii președinți de țară, speakeri, precum și prim-miniștri demiși pentru încălcări de legislație, vor fi lipsiți de pașapoarte diplomatice. Un proiect de lege în acest sens, a fost aprobat astăzi în primă lectură de către deputați, anunță Politik.md.  
Potrivit proiectului, acest privilegiu se bazează pe încrederea cetățenilor și a reprezentanților acestora, iar răspunderea politică are la bază concepția statului de drept și democratic.
Proiectul a fost înaintat de către deputații comuniști: Anatolie Zagorodnîi, Violeta Ivanov, Vladimir Vitiuc și Boris Golovin. „Dreptul de a deține pașaport diplomatic „pe viață” este un privilegiu. Așa că noi propunem ca cetățenii care au ocupat funcția de președinte al țării, cea de președinte al Parlamentului sau cea de premier, și au fost demise pentru încălcarea legii, să rămână fără acest pașaport diplomatic, care oferă un șir de privilegii”, a declarat Zagarodnîi.
Cu cele mai multe obiecții au venit liberal-demcorații, care s-au declarat deranjați de faptul că „un vot politic ar însemna și o condamnare”. Asta pentru că PLDM are doi prim-miniștri demiși pentru suspiciuni de corupție. Deputatul PLDM, Valeriu Ghilețchi, a calificat acest lucru ca „o răfuială politică”.
În acest sens, președintele de onoare al PD, Dumitru Diacov, a propus ca prevederile să se extindă doar asupra persoanelor, care au primit o sentință definitivă și irevocabilă de condamnare.
În prezent, cei care se bucură de pașapoarte diplomatice sunt: preşedintele țării și consilierii săi, speakerul, primul-ministru și consilierul său de cooperare externă, deputații, membrii Guvernului, președintele Adunării Populare a Găgăuziei; președintele Curţii Constituţionale, cel al CSM, al CSJ, al Curții de Conturi, Avocații Poporului, procurorul general, directorul Serviciului Vamal, directorul SIS.
De asemenea, de aceste facilități se bucură: secretarul general al Aparatului preşedintelui țării, secretarul general al Guvernului și cel al Parlamentului, guvernatorul BNM, personalul diplomatic și consular, soții/soțiile și copiii de până la 18 ani ai celor sus-menționați.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE