Focul Haric de la Ierusalim va ajunge în R. Moldova pentru a opta oară sâmbătă, 3 aprilie. Lumina sfântă va fi adusă credincioşilor în scuarul Catedralei „Naşterea Domnului” din Chişinău. Ulterior, Focul Haric va fi transmis în toate parohiile din ţară.
Potrivit Protoiereului Vadim Cheibaş, delegaţia care va merge la Ierusalim va fi formată de protoierei, reprezentanţi ai Guvernului şi jurnalişti. Aceştia vor zbura spre Ţara Sfântă în ziua de joi, 1 aprilie, şi vor participa la slujbele din Joia şi Vinerea Mare.
Lumina Sfîntă este considerată un miracol al ortodoxiei. După ce Mîntuitorul a fost înmormîntat, o lumină puternică dumnezeiască a spart piatra şi de atunci pe mormîntul lui Hristos se aprinde această lumină divină. Se întîmplă în fiecare an, în timpul vecerniei din Sîmbătă Mare, după rugăciunile preoţilor ortodocşi.