Premierul Vasile Tofan respinge acuzațiile opoziției potrivit cărora Republica Moldova ar fi putut evita majorarea tarifelor la gaze dacă ar fi achiziționat volume mai mari în primăvară, când prețurile de pe piața europeană erau mai mici. Șeful Executivului susține că evoluția cotațiilor nu poate fi anticipată, iar strategia de achiziție trebuie să fie una prudentă și echilibrată.

„Știți, după război mulți sunt eroi. Dacă aș ști rezultatul loteriei a doua zi, evident că aș spune că trebuia să aleg acele numere. Din păcate, trăim într-o bursă în care nu putem prezice prețurile”, a declarat Vasile Tofan.

Premierul a afirmat că, dacă Guvernul ar fi cumpărat cantități mari de gaze în primăvară, iar ulterior prețurile ar fi scăzut, Executivul ar fi fost criticat pentru că nu a așteptat un moment mai favorabil.

„Dacă în primăvară erau prețurile mari și ar fi scăzut în vară, deputații ar fi spus că de ce ați cumpărat în primăvară și nu în vară. Statul nu joacă la cazino”, a spus șeful Guvernului.

Potrivit lui Tofan, politica de aprovizionare cu gaze trebuie să urmeze modelul aplicat de majoritatea statelor și companiilor din domeniu, prin achiziții eșalonate și nu prin încercarea de a identifica momentul cu cel mai mic preț.

„Dacă mă întrebați opinia mea, apropo de aprovizionarea cu gaze, trebuie să o facem de manieră responsabilă, cum o face toată lumea. În fiecare lună cumpărăm volume mici și nu încercăm să jucăm în ruleta asta și să ghicim dacă prețul va fi mai sus sau mai jos”, a explicat premierul.

Vasile Tofan a mai declarat că piața gazelor este una dintre cele mai competitive din lume și că este nerealist să se creadă că autoritățile din Republica Moldova pot anticipa mai bine evoluția prețurilor decât participanții internaționali la piață.

„În New York stau servere de sute de terabiți care calculează prețul gazului și lumea lucrează la marje foarte mici. Ideea că un funcționar din Moldova știe mai bine unde va fi prețul gazului decât piața este, cel puțin, naivă”, a conchis premierul.

Amintim că, la 15 iulie, Energocom a solicitat ANRE majorarea tarifului la gazele naturale la 20,93 lei pentru un metru cub. Ulterior, ANRE a propus un tarif de 20,30 lei/m³, comparativ cu tariful actual de 14,42 lei/m³.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE