R. Moldova va primi circa 77 de mln dolari pentru consolidarea rezervelor valutare, până la sfârşitul verii din anul curent.
Despre acest fapt a declarat, preşedintele misiunii FMI, Nikolay Gueorguiev în cadrul unei conferinţe de presă, joi, 12 mai cu ocazia finalizării misiunii, aflate timp de două săptămâni
„Banii vor fi acordaţi după ce conducerea FMI va aproba cea de-a treia revizuire a programului privind mecanismul de creditare şi finanţare extinsă”, a declarat preşedintele misiunii.
Prezent la conferinţă, primul ministru al R. Moldova, Vlad Filat a ţinut să mulţumească înaltului oficial pentru sprijinul acordat, menţionând că R. Moldova îndeplineşte cu success planul de relansare economică convenit anterior cu Fondul Monetar Internaţional.
Potrivit unui raport oferit de către ministerul Economiei, experţii FMI prognozează o creștere economică a R. Moldova cu 5% în acest an, iar Produsul Intern Brut va ajunge la cifra de 82,2 mlrd lei. La fel, în perioada 2012-2014 PIB-ul se va majora cu câte 4,5 - 5% în fiecare an.