Directorul Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, a făcut apel la liderii grupului G20 să-şi continuie eforturile de a scoate economia mondială din recesiune, avertizând că starea de criză nu s-a încheiat, transmit agenţiile internaţionale de presă.
“Revenirea va fi destul de lentă, ritmul de creştere fiind, în medie, sub cel înregistrat înainte de criză. Este prea devreme să putem spune că am depăşit criza”, a declarat Strauss-Kahn, într-un interviu la Washington.
Oficialul FMI a explicat că aceasta implică “menţinerea unor politici de relansare atât timp cât îşi au rostul, soluţionarea problemelor imediate, legate de buget sau de reforme structurale, pentru a favoriza o redresare care să fie durabilă şi să creeze slujbe”.
FMI îşi va publica noile prognoze macroeconomice la 1 octombrie, dar a estimat recent că revenirea economică va avea loc în prima parte a anului viitor. Instituţia a prevenit, însă, că şomajul va continua să avanseze în multe ţări chiar şi după revenirea la creştere economică.
“Pentru o perioadă îndelungată, FMI a prognozat că economia mondială îşi va reveni în prima jumătate a lui 2010. Când vom publica estimările actualizate, veţi vedea că acestea arată mai bine", a declarat Strauss-Kahn, precizând că 2009 va fi de asemenea un an mai puternic din punct de vedere economic decât se anunţase iniţial.
Estimările oficiale actuale ale FMI vizează o contracţie a economiei mondiale de 1,4% în 2009, succedată de o creştere de 2,5% în 2010.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE