Companiile din Republica Moldova care controlează firme înregistrate peste hotare ar putea fi obligate să includă în baza lor impozabilă anumite profituri nedistribuite ale acestor companii. Măsura este prevăzută într-un proiect de modificare a Codului fiscal, elaborat de Ministerul Finanțelor și propus pentru examinare în ședința Guvernului din 22 septembrie.
Proiectul introduce pentru prima dată reguli detaliate privind societățile străine controlate (SSC). Practic, o companie din Moldova va intra sub aceste reguli dacă deține, direct sau împreună cu persoane afiliate, mai mult de 50% din drepturile de vot, peste 50% din capital sau are dreptul la mai mult de jumătate din profiturile companiei străine, notează bani.md
Regulile ar putea fi aplicate și atunci când societatea din străinătate achită un impozit efectiv mai mic decât cel care ar fi fost datorat în Republica Moldova.
În aceste situații, în baza impozabilă a companiei moldovenești ar putea fi incluse anumite profituri nedistribuite ale societății controlate din străinătate. Sunt vizate, între altele, veniturile din dobânzi, redevențe, dividende, proprietate intelectuală, leasing financiar, activități bancare și de asigurare.
Ministerul Finanțelor susține că noile reguli urmăresc să limiteze transferarea artificială a veniturilor către jurisdicții cu niveluri mai reduse de impozitare.
Amenzi de până la 100 de mii de lei
Companiile vizate vor trebui să raporteze autorităților informații despre societățile străine pe care le controlează. Nerespectarea obligațiilor de raportare ar putea costa scump.
Pentru întârzierea raportării sunt prevăzute amenzi între 10 000 și 30 000 de lei, prezentarea unor informații neautentice ar putea fi sancționată cu 50 000–70 000 de lei, iar neprezentarea informațiilor – cu amenzi de 70 000–100 000 de lei.
Noile norme privind societățile străine controlate sunt planificate să intre în vigoare la 1 ianuarie 2028.
Se schimbă și regulile pentru dobânzi, redevențe și dividende
Proiectul prevede și modificări privind relațiile fiscale dintre companiile moldovenești și cele din statele Uniunii Europene.
În anumite condiții, dobânzile și redevențele plătite între companii asociate din Republica Moldova și statele UE ar putea fi scutite de impozitul reținut la sursă. Printre condiții se numără existența unei participații de cel puțin 25%, deținută timp de minimum 12 luni.
Și dividendele ar putea beneficia de scutire în cazul distribuirilor între societăți-mamă și filiale din state diferite ale UE, dacă sunt respectate condițiile stabilite de proiect. Una dintre acestea presupune deținerea a cel puțin 10% din capital timp de minimum 12 luni.
Măsurile sunt prezentate drept mecanisme de evitare a dublei impozitări și sunt legate de procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Totodată, proiectul introduce un mecanism prin care contribuabilii vor putea contesta situațiile în care aplicarea convențiilor de evitare a dublei impuneri de către Serviciul Fiscal de Stat ar putea duce la impozitarea de două ori a acelorași venituri. Acest mecanism este prevăzut pentru 1 ianuarie 2027.
Datele Ministerului Finanțelor arată că veniturile bugetului obținute din impozitarea dobânzilor, redevențelor și dividendelor plătite nerezidenților au crescut de la 257,8 milioane de lei în 2021 la 328 de milioane de lei în 2024.
Ministerul precizează însă că, în această etapă, impactul exact al noilor reguli asupra veniturilor bugetare nu poate fi estimat.


