Șeful Inspectoratului Fiscal de Stat, Nicolae Vicol a prezentat astăzi, 1 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă noua pagină a instituției, anunță Politik.md. Responsabil de această pagină este administratorul ÎS „Fiscservinform”, Vitalie Coceban, care a explicat care sunt prioritățile noii pagini.
Potrivit lui Vitalie Coceban, de pe noua pagină cetățenii pot afla: care sunt noile prevederi legale în domeniul fiscal, câți bani sunt încasați în buget, precum și noile modalități de depunere a declarațiilor privind veniturile.
„Pentru prima dată în R. Moldova am vrut să redăm operativ datele legate de încasarea financiară la buget, care zilnic se transmite de la Trezoreria de Stat, iar printr-un modul automatizat informația se plasează pe pagină. Cetățenii se pot informa despre încasările la buget, despre agenții economici și dările de seamă, care se depun la Inspectoratul Fiscal de Stat pe parcursul lunii”, a declarat Vitalie Coceban.
Directorul ÎS „Fiscservinform” a mai ținut să menționeze că pagina nouă a integrat accesul la serviciile externe, iar odată cu implementarea programului e-transformare, s-a ținut cont de autentificarea și semnarea electronică, de semnatura mobilă, de aceea a fost introdusă această opțiune pentru cetățeni, ca să o poată utiliza la semnarea declarațiilor.
„Noua pagină este un ghișeu unic pentru cetățeni, contribuabili și autorități, care interacționează cu Serviciul Fiscal. Se colaborează cu Ministerul Justiției, astfel încât toate preverile legale noi să fie fi automat up-datate”, a mai spus Vitalie Coceban.
Site-ul nou conține 5 compartimente: serviciul fiscal de stat, legislația fiscală, contribuabili, informații publice și contacte. De asemenea, pe noua versiune a site-ului pot fi accesate link-urile utile ale autorităților de resort, se poate utiliza accesa opțiunea Linia Fierbinte, poate fi lăsat un mesaj electronic, precum și poate fi accesată o bază generalizată a practicii fiscale.