Prim-ministrul Vladimir Filat a avut, în dimineaţa zilei de joi, 15 octombrie, o convorbire telefonică cu Preşedintele României, Traian Băsescu, transmite serviciul de presă al Guvernului.
Potrivit comunicatului, în cadrul convorbirii au fost abordate probleme de ordin general ce vizează relaţiile dintre cele două ţări.
Vlad Filat şi Traian Băsescu au discutat despre preconizata deschidere a unui număr suplimentar de secţii de votare pe teritoriul Republicii Moldova pentru scrutinul electoral din România, dar şi despre intenţia de a deschide noi secţii consulare ale României în Republica Moldova.
În cadrul convorbirii a fost abordată şi problema semnării Acordului privind micul trafic la frontieră. Vlad Filat a optat pentru urgentarea lucrului în direcţia respectivă şi a primit asigurări din partea Preşedintelui României că vor fi întreprinse acţiunile necesare în acest sens, se mai arată în comunicat.