"Cred că am avut o întâlnire bună, discuţii deschise, productive. Nu am ascuns problemele existente, ci le-am discutat. Sper că şi pe viitor, va fi la fel în ceea ce priveşte problemele oamenilor şi identificarea soluţiilor pentru acestea", a declarat Filat.
Şeful Executivului a adăugat că s-a discutat și despre reluarea completă a circulaţiei trenurilor, transportarea mărfurilor și a pasagerilor.
La rândul său, șeful administraţiei transnistrene, Evgheni Şevciuk şi-a exprimat speranţa că pe viitor, prin eforturi comune, problemele care ce s-au acumulat de-a lungul anilor vor fi amplanate. " Economia transnistreană este cointeresată în deblocarea relaţiilor cu partea moldovenească. Suntem adepţii strategiei paşilor mici în direcţia normalizării relaţiilor dintre cele două maluri. Conform acestui concept suntem dispuşi să continuăm procesul de negocieri" a conchis Șevciuk.
De menționat că, următoarea repriză de negocieri oficiale în formatul 5+2 în sesizarea reglementarii transnistriene va avea loc în februarie şi se vor defăşura la Dublin.