Primul ministru, Vlad Filat, a atenționat astăzi, 5 martie, în urma ședinței Guvernului, că se face un atentat și se fac presiuni asupra președintelui țării, Nicolae Timofti, anunță Politik.md. Potrivit premierului, acest lucru este inadmisibil și îl califică drept având „un scop diabolic”.
„Mă îngrijorează, că în premieră, un președinte de țară este amenințat cu demisia. Cel care a lansat această declarație a făcut un atentat asupra a ceea ce am construit în 20 ani, căci președintele este garantul constituționalității noastre. Dar inventarea unui doar penal pe numele primului ministru, ca ulterior să fie suspendat din funcție este inadmisibil. Eu înțeleg că scopul diabolic este specific pentru unele formațiuni, dar o să sensibilizăm comunitatea națională dar și internațională a R. Moldova”, a menționat Vlad Filat.
Referitor la dialog cu fostele formațiuni de Alianță, premierul afirmă că deocamdată nu s-a ajuns în situația să se vorbească despre candidaturi. „Președintele urmează să consulte grupurile parlamentare, și doar după consultări va veni cu propuneri, și asta va fi vineri, când voi semna un nou demers pentru demisie”, a mai spus liberal-democratul. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE