Asociația „Forța Fermierilor” susține că autoritățile ignoră semnalul agricultorilor privind situația dezastruoasă în sectorul agrar, iar procesul distrugerii fermierilor micro, mici și mijlocii este în toi. Aceștia menționează că sunt ignorași de autorități iar creditorii îi vânează pentru achitarea datorilor. Din acest considerent, agricultorii solicită autorităților introducerea unui moratoriu la achitarea datoriilor fermierilor. Ei mai spun că Guvernul evită o întâlnire cu oamenii gliei, iar solicitarea organizației privind întîlnirea cu prim-ministru a fost ignorată.

„Procesul distrugerii fermierilor micro, mici și mijlocii este în toi. Cîteva companii transnaționale mențin prețurile la grîu și orz în Moldova la cel mai jos nivel din regiune. În paralel, creditorii îi vînează agricultorii și cer achitări imediate ale datoriilor, profitînd de ocazia unor prețuri extrem de mici la materia primă. Totul se întîmplă pe fundalul inacțiunilor sau reacțiilor extrem de întîrziate ale autorităților, care nu vor să aplice imediat măcar măsuri de salvarea producătorilor agricoli, care nu necesită alocarea banilor din bugetul de stat. Foarte mulți fermieri consideră că ceea ce se întîmplă acum, sînt acțiuni premeditate și coordonate, care au drept scop falimentarea mai multor agricultori și preluarea forțată a terenurilor agricole, administrate deocamdată de ei”, menționează „Forța Fermierilor”.

Asociația anunță că pornește consultări urgente cu agricultorii din toate raioanele.

„Imediat după finalizarea lucrărilor de recoltare a culturilor de primă grupă, va fi convocată ședința lărgită a Consiliului organizației. În cadrul acestei întruniri, va fi luată decizia privind acțiunile noastre în condițiile refuzului autorităților să discute problema introducerii moratoriului la achitarea datoriilor fermierilor micro, mici și mijlocii, măsurii, care îi poate salva de insolvență”, menționează Asociația„ Forța Fermierilor”.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE