Gena fericirii are efect doar la femei.
O echipă de cercetători americani de la Universitatea Florida de Sud a identificat gena care-i face pe oameni să fie fericiţi, scrie „The Daily Mail”, citat de Adevărul.ro. Din păcate pentru bărbaţi, însă, gena fericirii are efect doar în cazul femeilor.
Oamenii de ştiinţă au studiat gena numită MAOA (monoaminoxidază), care influenţează nivelul substanţelor chimice asociate unei stări de euforie eliberate de creier. În cadrul cercetării, aproape 350 de bărbaţi şi femei au fost întrebaţi cât sunt de fericiţi, după care li s-a prelevat o probă de salivă pentru testarea ADN-ului.
MAOA se găseşte în două variante, una mai puternică şi una mai slabă. Cercetătorii au descoperit că femeile care prezentau gena mai puternică erau mai fericite decât celelalte, în timp ce femeile care aveau ambele variante ale acestei gene erau cele mai fericite. În cazul bărbaţilor participanţi la studiu, s-a observat că, deşi mulţi dintre aceştia prezentau MAOA, nu erau mai fericiţi decât cei cărora le lipsea gena.