ÎS Fabrica de sticlă din Chişinău va începe să producă, începând cu luna iulie, borcane cu volumul de la 1 - la 4 litri şi sticle cu volumul de la 1 - la 2,5 litri. Acest fapt se datorează achiziționării unui nou cuptor cu o capacitate de producție a 200 tone de sticlă pe zi, anunță Politik.md cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Economiei.

Potrivit sursei, noul cuptor regenerativ de topit sticlă are un sistem de răcire modern şi program computerizat performant de dirijare. Proiectul noului cuptor prevede controlul temperaturii sobei, fapt care permite reducerea consumului de resurse energetice şi este prevăzut cu soluţii tehnice prietenoase mediului înconjurător, ce permit arderea completă a gazelor naturale.
 
Ministrul Economiei, Valeriu Lazăr a menționat, în cadrul vizitei sale de lucru, că eforturile depuse în managementul întreprinderii va spori competitivitatea producţiei.
 
„Reducerea intensităţii energetice va permite producţiei moldoveneşti să-şi sporească competitivitatea atât pe piaţa locală, cât şi în vederea exporturilor pe pieţele principalilor parteneri comerciali, a declarat viceprim-ministrul Valeriu Lazăr. De calitatea şi preţul competitiv al recipientelor produse de Fabrica de sticlă depinde şi competitivitatea mai multor industrii moldoveneşti – a conservelor, a vinurilor, etc.”, a precizat ministrul.
 
Programul investiţional, în valoare de 132 mln lei, a cuprins lucrări de reconstrucţie şi modernizare a cuptorului de topit sticlă, utilizând materiale de înaltă calitate, expertiza tehnică şi reparaţia clădirii, precum şi reparaţia capitală a utilajului tehnologic.
După reconstrucţie, ÎS Fabrica de sticlă din Chişinău va consuma cu  15% mai puţine resurse energetice, şi va avea o capacitate de producţie 54 mii tone anual. În anul 2010, întreprinderea a avut vânzări nete de 245 mln lei, satisfăcând circa o 40% din cererea locală de sticle şi borcane, restul producţei fiind exportată în 22 de ţări, printre care România, Ucraina şi Federaţia Rusă, Turcia, Italia etc.
 
ÎS Fabrica de sticlă din Chişinău a fost înfiinţată în 1970 şi are un portofoliu de 300 de tipuri de sticle şi borcane standarde şi exclusive, cu volumul de la 0,1 la 1,7 litri. De menţionat că întreprinderea a implementat din surse proprii sistemele de management a calităţii ISO 9001:2000 şi ISO 9001:2008, fapt care-i permite să certifice calitatea producţiei în vederea exporturilor pe cele mai exigente pieţe.
 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE