Un grup de nouă organizații neguvernamentale de media avertizează asupra degradării continue a condițiilor de activitate pentru jurnaliști în Republica Moldova, într-un memoriu lansat cu ocazia Ziua Internațională a Libertății Presei.

Documentul, elaborat de Centrul pentru Jurnalism Independent împreună cu alte organizații din domeniu, analizează evoluțiile din sectorul mediatic în perioada 3 mai 2025 – 3 mai 2026 și evidențiază o serie de probleme persistente, în pofida unor progrese legislative.

Autorii memoriului susțin că presa independentă activează într-un mediu din ce în ce mai fragil, marcat de hărțuire juridică, intimidări și dificultăți în accesarea informațiilor de interes public. În special, jurnaliștii care abordează subiecte politice sensibile sunt expuși presiunilor și atacurilor, inclusiv în mediul online.

De asemenea, documentul atrage atenția asupra situației din regiuni, unde vulnerabilitățile sunt și mai accentuate, în special în UTA Găgăuzia și regiunea transnistreană.

Memoriul subliniază că, deși au fost înregistrate unele progrese – inclusiv modificări la legislația audiovizuală și inițiative pentru protecția jurnaliștilor – persistă lacune importante. Printre acestea se numără lipsa unui cadru legislativ coerent pentru presa scrisă și online, transparența insuficientă a proprietății media și absența unor mecanisme eficiente de protecție împotriva proceselor abuzive (SLAPP).

Totodată, accesul la informații publice rămâne problematic, fiind semnalate întârzieri și refuzuri frecvente din partea autorităților.

Organizațiile mai atrag atenția asupra situației economice precare a instituțiilor media independente. Piața publicitară slab dezvoltată și dependența de finanțări externe afectează sustenabilitatea redacțiilor, în timp ce veniturile din publicitatea online sunt dominate de marile platforme tehnologice.

În acest context, semnatarii memoriului recomandă autorităților să consolideze protecția legală a jurnaliștilor, să adopte o nouă lege a mass-mediei aliniată standardelor internaționale și să îmbunătățească accesul la informațiile de interes public.

Memoriul este susținut, printre alții, de organizații precum RISE Moldova, Asociația Presei Independente și Centrul de Investigații Jurnalistice.

Ziua Internațională a Libertății Presei este marcată anual pentru a celebra principiile fundamentale ale libertății presei și pentru a evalua situația mass-mediei la nivel global, fiind instituită de Organizația Națiunilor Unite în 1993.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE