Dacă în anul 2009 în această ţară au fost comercializate produse alcoolice din Moldova în valoare de circa 380 mii dolari, atunci în 2010 acest indice a atins cifra de peste 2 mln dolari.
Cifrele au fost făcute public la întrevederea ministrului Agriculturii, Vasile Bumacov şi a producătorilor autohtoni de vinuri cu reprezentanţii companiei chineze Beijing Kindsku Trading Company, desemnată de Ministerul Comerţului din China pentru importul vinurilor din ţara noastră. Această companie intenţionează să promoveze vinurile moldoveneşti pe piaţa cineză la Expoziţia Internaţională de Chengdu, care se va desfăşura la 12 martie, curent. 
Potrivit ambasadorului Chinei în R. Moldova, Fang LI, consumul de vinuri şi divinuri moldoveneşti în China a crescut din septembrie 2010, după prezentarea la Beijing a produselor vinicole moldoveneşti. În ajunul Anului Nou, sărbătorit în stil oriental (3 februarie), în China vor ajunge 15 containere cu produse vinicole moldoveneşti.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE