Declaraţiile Preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Preşedintele Parlamentului Mihai Ghimpu, de la început de săptămână în cadrul unei emisiuni televizate la Chişinău despre abandonarea practicii de împărţirii administrative a Moldovei în raioane din motive lingvistice este interpretat de către analişti politici drept o marginalizare a Partidului Liberal pentru următoarele alegeri parlamentare.
"Ultima declaraţie a preşedintelui interimar Mihai Ghimpu sugerează faptul că acesta este mai mult decât mulţumit de politica de marginalizare a partidului pe care îi conduce" - a declarat într-un interviu la pentru portalul informaţional Regnum, politologul Alexandru Angeli.
Popularitatea lui Ghimpu în Republica în Moldova în acest moment este în jurul a 2%. "În aceste condiţii, în cadrul Partidului Liberal au apărut discuţii despre necesitatea schimbării conducerii şi plecării liderului Ghimpu în umbră. Cei mai tineri şi pragmatici reprezentanţi ai Partidului Liberal conştientizează necesitatea lărgirii electoratului partidului prin includerea unor segmente noi, inclusiv vorbitorii de limbă rusă", precizează expertul.
Mihai Ghimpu înţelege că nu poate fi liderul unui partid cu adevărat european. De aceea el în mod conştient marginalizează liberalii, limitând segmentul electoratului rus, care reprezintă circa 10% din populaţie". În asemenea situaţie PL-ul “va rămâne pentru o perioadă îndelungată doar partid parlamentar, dar fără participare activă la putere, începând cu următorul ciclu parlamentar, "- a mai adăugat Angeli.
"Declaraţiile lui Ghimpu ca om de stat, în pofida, funcţiei sale, nu merită atenţie. Această mărturie nu aparţine unui funcţionar, ci unei persoane care şi-a găsit nişa sa politică, care foarte curând îi va elibera de orice responsabilitate pentru declaraţiile sale politice", conchide politologul Alexandru Angeli.