Fostul președinte al Israelului, Moshe Katsav a fost condamnat la 7 ani închisoare și întemnițat, miercuri, 7 decembrie, într-una din închisorile din Tel-Aviv, scrie agenția de știri euronews.net .
Potrivit sursei, Moshe Katsav, în vârstă de 66 de ani, este primul șef de stat al Israelului, care este acuzat și trimis la închisoare.
Fostul lider a fost găsit vinovat de violarea a două dintre colaboratoarele sale, în perioada în care era ministru al turismului, anii ’90. Victimele l-au acuzat de hărţuire sexuală, influenţarea martorilor şi a sistemului din justiţie. În acest sens, Curtea Supremă i-a permis acum un an să fie izolat la domiciliu, însă acum a decis trimiterea acestuia în închisoare.
De cealaltă parte, președintele susține că este nevinovat.
”Astăzi statul Israel execută un om în baza unor impresii, fără mărturii și fără dovezi”, a declarat Katsav.
Acest caz a șocat întreaga societate din Israel, mai scrie sursa.