Prim-ministrul României Emil Boc este aşteptat la Chişinău, miercuri, 31 martie, pentru a înmâna împreună cu premierul Republicii Moldova, Vlad Filat, primele permise pentru micul trafic de frontieră.
Secţia consulară română de la Chişinău a început la 1 martie să primească acte pentru eliberarea permiselor de mic trafic, dar cerinţele pentru obţinerea documentului au fost considerate prea drastice de către solicitanţi, precum şi de autorităţile de la Chişinău. După o convorbire telefonică între premierii celor două state, s-a convenit căutarea unor soluţii de simplificare a acestei proceduri.
Anterior, Premierul României Emil Boc a cerut Ministerului Afacerilor Externe să simplifice formularul necesar cetăţenilor R. Moldova, pentru a putea fi pus în aplicare Acordul privind Micul Trafic la Frontieră semnat cu R. Moldova.
Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind micul trafic de frontieră a fost semnat la Bucureşti, la 13 noiembrie 2009 şi a intrat în vigoare la 26 februarie 2010. Potrivit acordului, persoanele care locuiesc în mod legal, de cel puţin 1 an, în zona de frontieră pot primi permise de mic trafic la frontieră, pentru o perioadă de la doi la cinci ani, în baza cărora pot călători în statul vecin pe o distanţă de până la 50 km de la graniţă.
Pentru obţinerea permisului de mic trafic de frontieră, solicitanţii trebuie să prezinte o serie de acte: cerere tip, care trebuie să fie completată personal de către solicitant; fotografie tip paşaport; paşaport valabil pentru cel puţin doi ani; documente care atestă că solicitantul locuieşte legal în zona de frontieră de cel puţin un an, precum şi documente care dovedesc că există motive întemeiate pentru trecerea frecventă a frontierei.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE