Moldova trebuia de mult timp să discute deschis subiectele economice persistente: criza economică, problemele impozitării, deficitul bugetar, problemele sociale, constrângerile financiare, contractarea creditării etc., etc. Guvernarea precedentă a izolat, cu ajutorul mass-media, cetăţenii de la acest proces important de dezbatere, de realizare a crizei şi de căutare a soluţiilor necesare. Mai rău, atunci când opoziţia insista cu propuneri şi recomandări, partidul de guvernământ a negat cu obstinaţie iminenţa crizei în general.
Guvernarea comunistă a preferat să schimbe accentul de la problemele reale la unele imaginare şi – cel mai grav – nu a fost capabilă de un act de guvernare responsabil. Mai mult, a realizat imposibilul pentru a induce o criză politică, în care a implicat absolut toate instituţiile statului. Au dorit cu tot dinadinsul ca politicul să nu mai fie relevant pentru cetăţean şi în acest fel să-l determine să nu să se implice. Rezultatele alegerilor din 29 iulie au demonstrat că noi toţi ne dorim cu adevărat o schimbare, că nu ne lăsăm frustraţi pur şi simplu de intenţionalitatea falsului.
Aşteptările cetăţenilor sunt la apogeu astăzi şi guvernarea actuală are datoria să gestioneze aceste aşteptări corect, transparent şi cu multă grijă. Guvernul trebuie să fie onest şi trebuie să implice cetăţenii în procesul politic şi de guvernare zi de zi. Trebuie să facă politica relevantă pentru viaţa fiecăruia. În caz contrar, riscă să-i dezamăgească pe cei care i-au investit cu atâta susţinere şi care le-au încredinţat o agendă foarte clară – creşterea bunăstării tuturor şi a fiecăruia în parte. Schimbările de care avem nevoie, schimbările sistemice vor surveni doar atunci când societatea va comunica cu guvernarea, iar ultima va prelua mesajul şi-l va transforma în beneficii reale pentru cetăţean. În caz contrar, criza politică nu va fi generată de contrapunerea unei sau mai multor doctrine democratice şi/sau liberale celei comuniste – aşa cum a fost în alegerile din acest an –, ci de refuzul populaţiei de a crede politicului.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE