Chișinăul nu renunță la taxele vamale pentru firmele din stânga Nistrului dă de înțeles cicepremierul Oleg Serebrian. Aceasta s-a întâlnit la sediul OSCE din Tiraspol cu Vitalie Ignatiev, negociatorul-șef din partea Tiraspolului

„Astăzi, la sediul din or. Tiraspol al Misiunii OSCE din Republica Moldova, a avut loc prima din acest an ședință de lucru a reprezentanților politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană din partea Chișinăului și Tiraspolului”, a scris Oleg Serebrian pe pagina sa de Facebook.

Negociatorul-șef de la Chișinău a accentuat necesitatea identificării soluțiilor viabile la cele mai stringente probleme ale locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului, evitării acțiunilor unilaterale și discriminatorii în privința fermierilor din raionul Dubăsari, a școlilor cu predare în limba română, funcționarilor din subdiviziunile teritoriale ale autorităților publice ale Republicii Moldova amplasate în Zona de Securitate și altor categorii de cetățeni, se spune într-un comunicat de presă al Guvernului.

„A fost reamintit faptul că îmbunătățirea situației foarte complicate a drepturilor omului în regiunea transnistreană necesită o atenție permanentă, inclusiv a fost reiterat apelul marcării unei dinamici pozitive în cazuri de rezonanță (Pleșcanov V., Dimov Al., Menzarari S., Dudnic Vl., Ermurachi V.), precum și a asigurării respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale acestora, inclusiv la asistență medicală calificată”, se menționează în comunicat.

Referitor la obiecțiile invocate de reprezentantul politic de la Tiraspol privind prevederile noului Cod vamal al Republicii Moldova și ale plăților pentru poluarea mediului aplicate în privința agenților economici din regiunea transnistreană, a fost menționat că aceste cerințe sunt menite să aducă treptat activitatea acestor întreprinzători în câmpul legal național, cu respectarea regulilor de concurență loială și a angajamentelor asumate de Republica Moldova la nivel internațional.

De asemenea, s-a precizat că aceste norme nu vizează componenta fiscală, oferă condiții echitabile de activitate mediului de afaceri de pe ambele maluri care poate beneficia de facilitățile oferite Republicii Moldova prin acordurile bi- și multilaterale în vigoare, inclusiv în partea legată de preferințele comerciale ale UE.

Cei de la Tiraspol spun că la ședința reprezentanților politici ai Transnistriei și Republicii Moldova nu s-a găsit nicio soluție privind taxele vamale. Vitalie Ignatiev a continuat să aducă învinuiri Chișinăului pentru faptul că nu ar fi permis întreprinderilor transnistrene să trimită produse în țările UE.

„ Acum, sunt 64 de cereri în așteptare, inclusiv pentru țările europene, iar întreprinderile noastre nu pot exporta produsele”, a spus Ignatiev

Partea transnistreană a anunțat un calcul preliminar al pierderilor ca urmare a introducerii taxelor vamale de către Moldova. Potrivit Comitetului de Stat Vamal al Transnistriei, pierderile ar putea ajunge la cel puțin 16 milioane USD anual, în timp ce Chișinăul avansează suma de aproximativ 2 mln de USD.

În afară de aceasta, pe agenda discuțiilor a figurat tema funcționalității punctelor de înmatriculare a mijloacelor de transport din orașele Tiraspol și Râbnița, context în care Chișinăul a evidențiat disponibilitatea asigurării unui regim de lucru eficient al acestor subdiviziuni teritoriale, cu sporirea dinamicii de documentare cu plăci de model neutru a autovehiculelor din regiune.

Chișinăul și Tiraspolul au exprimat deschiderea de a intensifica interacțiunea în formatul de lucru al reprezentanților politici și cel al grupurilor de lucru sectoriale, iar în timpul apropiat urmează a fi convocați experții din sfera ocrotirii sănătății.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE