Sutem interesaţi în lansarea mai multor proiecte comune cu Republica Moldova în domeniul energeticii, infrastructurii, dar şi în alte domenii de interes comun. O declarație în acest sens a lansat astăzi ministrul Energeticii şi Industriei Cărbunelui al Ucrainei, Iurie Boico vineri, 11 noiembrie, în cadrul unei întrevederi cu prim-ministrul Vlad Filat.
Iurie Boico se află în Republica Moldova pentru a participa la şedinţa Comisiei interguvernamentale moldo-ucraineane privind cooperarea comercial-economică.
Ministrul a comunicat că este prima dată, după cinci ani și șase luni de pauză, cînd şedinţa Comisei are loc, aceasta fiind o posibilitate de a evalua situaţia curentă, cât şi de a identifica soluţii pentru problemele existente.
Boico a menționat că Ucraina înregistrează succese la capitolul energiei de alternativă. În ultimul an, graţie modificărilor în legislaţie, cantitatea de energie de alternativă produsă s-a dublat.
„Noi sîntem dispuşi să împărtăşim cu Dvs. experienţa noastră în acest domeniu, inclusiv în ceea ce priveşte elaborarea, ajustarea legislaţiei naţionale", a spus Iurie Boico.
De asemenea, el a anunţat că, în cadrul Comisiei, s-a discutat despre accizele la exportul de divin moldovenesc în Ucraina şi că, până la finele anului curent, va întreprinde acţiuni cu scopul de a echivala accizele date pe piaţa ucraineană.
Un subiect al discuţiei a ţinut de negocierile ambelor state cu S.A. „Gazprom" privind livrarea de gaze naturale.