Procurorii anticorupție cer 10 ani de închisoare pentru fostul primar al Capitalei, Dorin Chirtoacă în dosarul parcărilor cu plată, în care acesta este învinuit de corupere pasivă şi trafic de influenţă. Dosarul  trenează de ceva timp, de prin 2017. În faza inițială de el s-a ocupat Dumitru Robu, actualul procuror general interimar, iar la ora actuală  acest dosar este instrumentat de un alt procuror.

Fostul lider liberal îi acuză pe acuzatorii de stat de fabricarea materialelor la dosar. Chirtoacă declară că va sesiza partenerii de dezvoltare în legătură cu abuzurile procurorilor în cazul acestui dosar.

„În loc să renunțe la învinuiri, procurorii cer 10 de închisoare într-un dosar fabricat la comanda politică, a mafioților Plahotniuc și Dodon. Am demontat a doua oară, paragraf cu paragraf, falsurile și insinuările lor. Nu voi face niciun comentariu până la pronunțarea soluției de către instanță”, a scris Chirtoacă într-o postare pe Facebook.

El nu a uitat nici de Dumitru Robu care urmează, în aceste zile, să primească acceptul sau nu al CSP de a continua interimatul la șefia procuraturii generale.

„Acest dosar, se dorește a fi un fel de „cadou” pentru Dumitru Robu, odată cu prelungirea de Parlament, a interimatului sau la procuratura?! (...) Sper că, odată cu studierea materialului scris anexat, să existe reacții și în societate în legatură cu aceste derapaje de la normele democratice, în caz contrar nu pot decât să „mulțumesc” pentru „acțiune” și „solidaritate”, a mai scris Chirtoacă.

Dosarul parcărilor cu plată, în care Dorin Chirtoacă este învinuit de acte de corupere pasivă şi de trafic de influenţă în variantă agravată, a fost pornit în luna mai a anului 2017 de către Procuratura Anticorupţie. În iulie 2017, Procuratura Anticorupţie a trimis dosarul în judecată, iar în octombrie 2017 a avut loc prima şedinţă.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE