Droguri în valoare de 150.000 lei au fost descoperite recent în garajul unei gospodării din raionul Drochia.
Un bărbat de 54 de ani, din satul Maramonovca, raionul Drochia a fost reținut de către poliţiştii de la Direcţia antidrog din cadrul Departamentului serviciilor operative a MAI, suspectat de comercializare de droguri.
Oamenii legii au intervenit după ce au primit o informaţie operativă prin care se anunţa că o persoană desface pe teritoriul Republicii Moldova narcotice-marijuana. Pentru un pahar de 200 grame persoana încasează 350 de lei.
După ce au percheziţionat domiciliul, în garaj, forţele de ordine au depistat două sacoşe cu substanţă vegetală fărâmiţată de culoare verde-marijuana (5 kg).
În acest caz a fost iniţiată o cauză penală în baza articolului 217, alin 4 Cod Penal al Republicii Moldova ”Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor”, conform căruia persoanele găsite vinovate riscă până la şase ani de puşcărie.
De la începutul anului curent poliţia a înregistrat 119 cazuri legate de narcomanie.