Experții în drept sunt este de părere că procurorul general suspendat Alexandr Stoianoglo își va depune demisia în ziua când va fi restabilit în funcție.

Moldova nu are un Procuror General din 2021, iar Interimatul funcției nu poate dura. Parlamentul a stabilit că această tranziție pentru șefia acestei instituții importante a statului ar trebui să se încheie într-un un an de zile. Dosarul Stoianoglo se transformă, deja, într-o povară judiciară pentru autorități.

După arestarea lui și plasarea în arest la domiciliu, apoi sub control judiciar, a fost modificată legea. Unii au spus că a fost ceva conjunctural, pentru a se recurge la inițierea unei evaluări a procurorului general suspendat. Pe fundalul acestei proceduri de apreciere a activității lui Stoianoglo, în mandatul scurt pe care l-a avut,  se derulează și procesul de urmărire penală pe cele 5 capete de acuzare. În toată această perioadă, inclusiv la ora actuală, procurorii nu oferă detalii, dar periodic ne anunță că acumulează material probatoriu. Tot procurorii au declarat că în procesul de urmărire penală, au reapărut încă câteva învinuiri legate de niște denunțuri la adresa lui Stoianoglo din partea unor persoane „obscure”.

Recent, Curtea europeană a comunicat în regim de urgență Guvernului Republicii Moldova despre plângerile depuse de Alexandr Stoianoglo pe faptul persecutării acestuia pe criterii politice, plasării ilegale în arest la domiciliu, aplicării unor restricții și al suspendării din funcția de Procuror General. Despre aceasta au anunțat avocații lui Stoianoglo.

Desigur, Guvernul de la Chișinău nu putea să nu reacționeze la mesajul venit de la CEDO și a emis un comunicat, prin Agentul guvernamental, unde se menționează că până la 22 septembrie  va prezenta poziția autorităților referitor la cererile menționate, doar că aceste cereri vizează aspecte procedurale și nu se referă la procedura de demitere a dlui Stoianoglo din funcția de Procuror General.

Procedurile judiciare privind cazul Stoianoglo s-au complicat atât de mult încât nimeni, la Chișinău, nu mai înțelege care ar putea fi deznodământul acestei epopei. În joc sunt procurorii, CSP-ul, avocații și instituția prezidențială.

După evaluarea de către o comisie specială a aptitudinilor sale manageriale și nu a activității procesuale, membrii comisiei i-au dat calificativul nesatisfăcător lui Stioanoglo, iar CSP a transmis concluziile evaluării instituției prezidențiale.

Desigur, toți se întreabă cum va proceda Președintele Maia Sandu, va semna sau nu decretul de eliberare din funcție a Procurorului General suspendat. Șeful Statului are la latitudinea sa posibilitatea să analizeze minuțios acest caz. Ea a și declarat că studiază documentele venite de la CSP, are o  părerere subiectivă în raport cu activitatea lui Stoianoglo, crede că se putea de făcut mai mult în procuratură și, că, va lua o decizie în acest sens. Guvernarea nu-i poate ierta lui Stoianoglo eliberarea lui Veaceslav Platon.

Totodată, avocații lui Stoianoglo au atacat în Apel și probabil la Curtea Supremă hotărârea CSP-lui cu privire la examinarea raportului Comisiei de evaluare a performanțelor Procurorului General suspendat. În această situație, experții în drept cred că Președintele Sandu nu se va grăbi cu semnarea decretului, va aștepta epuizarea tuturor căilor de atac, pentru că și un decret prezidențial poate fi atacat în instanță. Toate aceste etape, odată parcurse, vor lua timp.

Expertul în drept, Teodor Cârnaț merge pe ideea că  procurorul general suspendat Alexandr Stoianoglo își va depune demisia în ziua când va fi restabilit în funcție. El a declarat pentru POLITIK.MD că avertizările venite, recent, de la Curtea Europeană vor plana de fiecare dată asupra instanțelor naționale, iar în aceste circumstanțe noi, avocații ar putea să negocieze cu procurorii  renunțarea la toate capetele de acuzare. Dacă nu se va întâmpla, Moldova va contabiliza încă un dosar de rezonanță, pierdut la CEDO.

Teodor Cârnaț a vorbit despre un scenariu, ce ar putea să se întâmple în acest caz.

„În această situație, Stoianoglo își dă demisia oficial, guvernarea renunță la evaluarea lui, ca rezultat onoarea lui este restabilită. Pentru că a fost demoralizat, privat de libertate, el va primi despăgubiri din partea bugetului de stat. Acesta ar fi sensul înțelegerii amiabile axat pe aspectele de renunțare la acuzare și despăgubiri morale și materiale. Ca rezultat, se va merge pe ideea ca el să-și dea demisia în ziua când va fi restabilit în funcția de procuror general”, a concluzionat Teodor Cârnaț.

La ora actuală, Alexandru Stoianoglo se află sub control judiciar și are restricții pentru unele activități. El este urmărit penal pe mai multe capete de acuzare. Stoianoglo se declară nevinovat și spune că dosarele intentate împotriva lui sunt la comanda actualei puteri.

Acestea ar putea fi concluziile juridice în cazul acestei spețe juridice destul de spinoase. Desigur, vor urma și repercusiuni politice, probabil de imagine, în contextul în care actualul partid de guvernământ a declarat că reforma justiției rămâne a fi o prioritate.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE