Mai mulţi funcţionari publici de rang înalt din nordul republicii au participat la o vânătoare ilegală, la care au ucis trei mistreți, interziși spre vânat. Acest lucru a fost anunțat de către ministrul Mediului, Valeriu Munteanu, informează Politik.md.
Potrivit demnitarului, erau implicați: polițiști, silvicultori și inspectori de mediu. „Culmea cinismului — după „vânătoare” braconierii au declarat că au împușcat două vulpi și un câine hoinar! P.S. Până la elucidarea tuturor circumstanțelor cazului, angajații instituțiilor subordonate Ministerului Mediului vor fi suspendați din funcție”, menționează Valeriu Munteanu într-o postare pe pagina sa de facebook.
Totul a avut loc în pădurea din satul Mândreștii Noi, r Sîngerei, iar pe marginea acestui caz a fost sesizată Procuratura Generală pentru ca să ia atitudine.
Amintim, că la sfârșitul anului trecut, Guvernul a limitat vânatul, apoi și pescuitul, îndeosebi la speciile rare de animale și păsări. Măsura a fost luată pentru a regenera diversitatea faunei din R. Moldova.