Președintele Parlamentului, Igor Corman, vine în întâmpinarea solicitărilor înaintate de jurnaliștii ce asistă la ședințele plenare ale Legislativului. Potrivit acestuia, numărul de camere ce retransmit imagini din sala de ședințe va fi suplimentat, comunică Politik.md.
Declarația a fost făcută ca răspuns la solicitarea unui grup de deputați liberali de a permite presei să asiste liber la ședințe.
„Înregistrările video reprezintă fidel acțiunea, respectiv luările de cuvânt ale fiecărui deputat sunt transmise imediat, fără a fi editate. De asemenea, ca urmare a consultărilor publice pe care le-am avut cu jurnaliștii privind îmbunătățirea condițiilor de activitate mass-media în clădirea renovată a Legislativului am dispus suplimentarea numărului de camere video în sala de ședințe plenare”, susține Corman.
Menționăm că reprezentanţilor instituţiilor mass-media le-a fost restricționat accesul în sala de şedinţe a Parlamentului încă de la începutul sesiunii primăvară-vară, după ce deputaţii s-au mutat în clădirea renovată, ce a avut de suferit în timpul protestelor din aprilie 2009.