Ministerul Justiţiei a prezentat astăzi Comisiei Electorale Centrale lista partidelor care pot participa la alegerile parlamentare din 30 noiembrie. Iar CEC a făcut publică lista partidelor, care pot participa la alegerile parlamentare de pe 30 noiembrie.
Astfel, perioada de înregistrare pentru concurenți este cuprinsă între a 60-a și a 30-a zi înainte de ziua alegerilor.
Potrivit lui Efrim, formaţiunile care nu s-au înregistrat la Ministerul Justiţiei pînă pe 15 septembrie curent nu vor putea participa la alegeri. Conform listei, pentru scrutinul din noiembrie s-au înscris 42 de formaţiuni politice.
„Toate partidele care au depus actele în termen util, prevăzut de Legea privind partidele politice, au fost examinate pînă astăzi. Avem în procedură încă două seturi de acte. Este vorba de un partid care a depus actele pe 25 august şi altul - pe 29 august”, a menţionat Efrim.
Astăzi, a intrat în vigoare Hotărîrea Parlamentului din 28 mai privind data alegerilor parlamentare. Astfel, oficial partidele politice din Republica Moldova se află în perioada electorală. Campania electorală va începe pe 30 septembrie.