În cadrul ședinței Guvernului astăzi, 26 decembrie, vicepremierul Mihai Moldovanu, a declarat că este nedumerit de ordinul emis de către ministrul Sănătății, Andrei Usatîi, prin care urmează a fi reorganizate unele instituții medico-sanitare, anunță Politik.md.
Vice-premeriul a spus că acel ordin a fost emis cu anumite încălcări ale legislației. Acest lucru, însă a fost negat de către primul ministru, care a spus că totul este perfect legal din punct de vedere juridic.
„Dle Usatîi, vă rog să aveți o comunicare intensivă cu toate părțile, și să fie o informare obiectivă cu privire la reorganizarea anumitor instituții medico-sanitare”, a solicitat prim-ministrul. Ministrul a informat că, în acest sens, astăzi, la ora 13.00 va susține o conferință de presă.
Vicepremierul Mihai Moldovanu a insistat, totuși asupra faptului că instituțiile, care au fost instituite de către Guvern, nu pot fi reorganizate printr-un ordin al ministrului. „Eu nu am nimic împotriva acestor reforme, dar trebuie să nu afectăm pe cei, care se încadrează în aceste reforme, dar este foarte important ca să avem o ședință, unde să discutăm aceste lucruri”, a declarat Mihai Moldovanu.
Drept replică, primul ministru, Vlad Filat a menționat că fiecare ministru trebuie să aibă grijă de instituția pe care o conduce, și să nu aibă grija instituțiilor celorlalte. „Unele domenii sunt foarte vulnerabile, foarte sensibile și nu poate cineva să fie responsabil doar de reformele sensibile, dar altcineva să doarmă bine-merci”, a declarat Vlad Filat.
Amintim, că anterior, printr-un ordin emis de către ministrul Andrei Usatîi, s-a dispus comasarea spitalului „Toma Ciorbă” cu Spitalul de Dermatologie și Boli Comunicabile. În urma acelui ordin, angajații spitalului „Toma Ciorbă” au manifestat contra acestei decizii, susținând că sunt gata să iasă la protest pentru a cere demisia ministrului.