Vicepremierul Vladimir Bolea s-a deplasat la Cahul unde planificase o discuție cu agricultorii care protestează de mai multe zile. Întâlnirea s-a lăsat cu scântei între ministrul Vladimir Bolea și agricultorii din Cahul. După circa 15 minute de discuții cu strigăte, majoritatea fermierilor au ieșit din sală și l-au lăsat pe ministru în fața scaunelor goale.

Ulterior, ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a venit cu un comunicat în care a precizat că în urma întâlnirii dintre vicepremier și agricultorii au fost clarificate ,,câteva aspecte.''

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Agriculturii, autorităţile precizează că în efortul de a atenua impactul secetei din 2023 asupra porumbului, Guvernul a alocat suma de 50 milioane de lei ca sprijin financiar pentru agricultori.  

În zona de sud, agricultorii ar urma să primească până la 2500 lei/ha. Odată cu publicarea în Monitorul Oficial a deciziei, va fi lansat apelul de depunere a dosarelor, iar acest lucru va fi anunțat suplimentar, în mod oficial, potrivit comunicatului.

Totodată, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și institutele de cercetare și-au propus ca sarcină elaborarea programelor speciale de dezvoltare a agriculturii pentru zona de sud a Republicii Moldova.

,,Sectorul agricol va fi sprijinit prin cercetare pentru a răspunde eficient noilor necesități și tendințe. Îmbunătățirea infrastructurii de irigații este recunoscută ca fiind o necesitate pentru revigorarea agriculturii în regiune'', se arată în comunicatul publicat, miercuri seară, de Ministerul Agriculturii.

Potrivit Ministerului, acțiunile de reabilitare au început.

,,În acest sens, 25 milioane de dolari sunt alocați pentru sistemele de irigare din Alexandru Ioan Cuza, Etulia, Ștefan-Vodă și Briceni'', se mai arată în comunicat. 

Fermierii protestatari au venit, ieri, cu un ultimatum pentru întreaga conducere a țării. Aceştia au solicitat pentru astăzi o întâlnire cu participarea reprezentanților Președinției, Guvernului și Parlamentului, în caz contrar au spus că vor bloca Vama Leuşeni pe ambele sensuri.

Anterior, Sergiu Stefanco, unul dintre liderii Asociației „Forța Fermierilor”, a declarat că fermierii nu vor întâlnire cu Vladimir Bolea, întrucât el „nu este factorul decisiv ci un factor de manipulare grosolană”. Forţa Fermierilor a solicitat un dialog eficient din partea Guvernului și Parlamentului.

Pentru ziua de vineri, la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare va avea loc o ședință cu agricultorii, condusă de către vicepremierul Bolea, la care va participa și premierul.

Agricultorii au ieșit la proteste săptămâna trecută. De mai multe ori drumul de acces spre Vama Leușeni a fost blocat. Fermierii spun că sunt în prag de faliment și cer demisia ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE