Directorul Întreprinderii de stat pentru reparaţia şi exploatarea automobilelor (subordonată Ministerului agriculturii şi industriei alimentare) Serghei Papuc a fost reţinut pe 7 decembrie 2010, fiind bănuit de extorcarea a 7000 de lei de la un agent economic. Potrivit denunţătorului, banii ar fi fost ceruţi pentru micşorarea sumei de arendă pentru încăperile închiriate de respectivul agent.
În dimineaţa zilei de marţi Papuc a fost prins în flagrant în biroul de serviciu, amplasat în Chişinău, strada Burebista 17, în momentul primirii a 7000 de lei, bani suplimentari preţului de arendă.
Acum câteva zile, sub controlul ofiţerilor anticorupţie, Papuc a mai primit 2000 de lei de la reclamant pentru un alt serviciu - coruperea unor funcţionari de la Inspectoratul ecologic de stat. Mituirea lor ar fi fost necesară pentru ca aceştia să nu creeze agentului economic impedimente în activitate.
CCCEC a documentat acest caz jumătate de an, timp în care s-a reuşit înregistrarea a multiple cazuri similare. Agenţii economici erau somaţi să achite diverse sume de bani pentru a obţine un preţ mai mic de chirie, dar şi pentru a soluţiona problemele legate de verificările întreprinse de organele de control.
Ca urmare a percheziţiei efectuate la biroul funcţionarului, ofiţerii Centrului au depistat în safeu 70 000 lei şi 3000 euro - sume care se presupun a fi extorcate de la agenţii economici.
Altă percheziţie a avut loc la domiciliul acestuia. Acolo au fost găsite următoarele sume de bani: 10 250 euro, 3000 dolari, 36 000 lei, inclusiv 2000 lei transmişi anterior – mijloace financiare care, de asemenea, se presupune a fi dobîndite ilicit.
În cadrul aceloraşi acţiuni, s-a confirmat faptul instalării la domiciliul lui Serghei Papuc a unei porţi automatizate cu rulete care a fost oferită ca mită de un agent economic pentru servicii similare.
În prezent, Papuc se află în Izolatorul CCCEC şi este cercetat penal pentru corupere pasivă.Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă sub formă de deţenţie pe un termen de la 5 la 10 ani cu amendă de pînă la 60 000 lei.