În satele din Republica Moldova se deschid noi perspective pentru locuitori. Oamenii vor putea să-și dezvolte propriile afaceri la ei în sat, profitând de un șir de traininguri și consultanțe oferite de către experți. Toate astea datorită unui nou proiect propus de Partidul Popular din R. Moldova, anunță Politik.md.
Copreședintele PPRM, Valeriu Cosarciuc, a menționat în cadrul unei adunări cu membrii de partid din comuna Grinăuţi-Raia, din r. Ocniţa, că va ajuta oamenii să elaboreze un plan de afaceri și să găsească bani pentru finanţarea proiectelor.
„Dacă sunt băieţi tineri, fermieri tineri, putem să-i atragem în Federaţia Naţională a Fermierilor, unde avem structuri regionale, care îi pot ajuta în teritoriu. Avem şi un Fond pentru cei, care doresc să facă mici afaceri. Putem să dăm un credit pe termen lung, fără procente. Putem să ajutăm tinerii să facă documentele necesare, pentru a obţine compensări de la fondurile naţionale sau alte proiecte, care există în R. Moldova. În mare parte, oamenii nu au informaţii suficiente, pentru implimentarea ideilor sale, de aceea formaţiunea noastră are ca obiectiv discuţiile, ce privesc partea de economie. Dacă sunt oameni, care au o ideie de business şi nu pot s-o realizeze, au nevoie de un ajutor, consultaţii sau doresc să facă vreun împrumut de la bancă, putem merge la bancă să demonstrăm, că proiectul este unul viabil şi poate fi finanţat. Vreau să facem cu dumneavoastră nişte acţiuni concrete, pentru un viitor mai bun, pentru crearea locurilor de muncă. Suntem gata, acum, să vă acordăm acest suport, pentru că avem experienţă şi oameni necesari, avem şi structurile respective, este important ca să dorescă cineva să facă acest lucru”, a precizat Valeriu Cosarciuc.
Politicianul susţine ca puterea locală trebuie să deţină toate
pârghiile de control, iar impozitul funciar să rămână în primărie, ca acest lucru să fie o motivare pentru primar. „Dacă a venit un băiat tânăr şi a deschis o afacere în sat - deja este cineva, care lucrează şi plătește impozite în bugetul local, fiindcă apare, aşa numita, plată pentru amenajarea teritoriului, care o ia bugetul local.
Ne propunem ca puterea locală să obţină un instrument necesar, ceea ce înseamnă că finanţele locale trebuie să fie în primărie şi astfel primarul va fi ales, nu doar că a făcut un pod la şcolă şi reparaţie la casa de cultură, dar va avea mai multe condiţii pentru a face cât mai multe activităţi de afaceri. Fiindcă asta este important pentru o localitate. Noi avem mai multe exemple în localităţi, unde am reparat gimnazii şi case de cultură, dar în ele nu are cine să intre, fiind că lumea este plecată peste hotare.
Făcând o analiză în satele unde gospodarii şi-au luat pământurile şi lucrează desinestătător, am constatat că la ei foarte puţini pleacă peste hotare. Pentru că acolo oamenii plantează o livadă, construiesc o seră, cineva se ocupă cu prelucrarea, creează locuri de muncă, câştigă nişte bani şi nu au nevoie să plece în străinătate”, a mai spus copreședintele PPRM.
Cu privire la natalitatea din R. Moldova, Partidul Popular vine cu o propunere inedită pentru tineri. Aceasta constă ideea că, atunci când se naşte un copil în familie, aceasta să obțină reduceri pentru impozite: de exemplu reduceri de 25% pentru primul copil, 50% - pentru al doilea, 75% - pentru al treilea copil, iar pentru al patrulea familia să fie scutită de impozite. „Ca să avem naştere mai multă, în primul rând tinerilor, mai ales care lucrează în fermerit, statul trebuie să aloce, cel puţin 20 de mii de euro pentru un tânăr care vrea să facă o afacere în sat, ca oamenii să aibă interes să rămână aici în sat. Şi nu este vorba doar de a prelucra pământul şi a strânge cereale, dar şi de a le prelucra. Astfel, pentru a face acest lucru, omul trebuie să fie stimulat şi informat”, spune Cosarciuc.
De asemenea, formaţiunea propune și o metodă nouă de a lupta cu corupţia. Aceasta a fost propusă Guvernului Leancă și constă din modificarea sistemului de plăți prin trecerea la bani electronici începând cu anul 2014.