Securitatea energetică este unul dintre principalele subiecte ce vor fi discutate în marja Summitul Comunității Politice Europene din 1 iunie. Ministrul energiei, Victor Parlicov a declarat în cadrul dezbaterii publice cu genericul „Summitul Comunității Politice Europene - oportunități deschise pentru securitatea și interconectarea energetică”, că asta denotă că e un subiect relevant pentru dialogul pe întreg continentul european, notează IPN

„În ultimii ani, au intervenit niște schimbări radicale în ceea ce privește securitatea alimentării cu resurse a Europei și în primul rând pe dimensiunea de gaze naturale, având în vedere că în urma agresiunii militare a Federației Ruse în Ucraina și a sancțiunilor, apoi a contra sancțiunilor impuse de Federația Rusă, prezența gazului rusesc pe piața europeană a scăzut dramatic. Dacă până acum Gazprom deținea o cotă de piață de 40 la sută, acum Gazprom deține o cotă de piață de sub 10 la sută. Acest lucru creează, pe de o parte, provocări, pentru că acest gaz trebuie substituit. Parțial, e vorba de reducerea consumului, parțial e vorba de substituirea cu alți combustibili, parțial e vorba de substituirea cu alți furnizori de gaze pe piața europeană. Pe de altă parte, și aici vreau să menționez câteva elemente deja despre Republica Moldova, pentru prima oară în istoria noastră, noi devenim o țară care nu doar este un fel de beneficiar al sistemelor de securitate, de alimentare cu resurse energetice, create pe continentul european, dar devenim și contribuitori la securitate”, a declarat Victor Parlicov.

Ministrul energiei spune că, după ce a fost nevoie de substituirea furnizorului major, care era Gazprom, au început a fi activate inclusiv și alte surse de gaz, și alte rute de livrare a gazului în Europa. În acest context, Republica Moldova, prin Energocom, a fost prima țară care a testat întreaga rută transbalcanică. „Dacă securitatea alimentării cu gaze în general se baza cumva pe livrarea gazelor prin Ucraina, din partea Rusiei sau dinspre nord, acum noi am demonstrat că putem aduce gaz în Europa Centrală și din Grecia, și aici rolul important, și acest lucru poate și trebuie discutat la Summitul EPC, rolul spațiilor de stocare sau al depozitelor de gaze din Ucraina de vest pentru că acolo sunt cele mai mari depozite de gaze de pe continentul european. Și dacă noi vom putea să le utilizăm în regim comercial, atunci șocurile de preț și deficitul potențial din iarnă ar putea fi amortizat, dar dacă aceste stocuri nu vor fi valorificate comercial, vom intra cu ele mai mult sau mai puțin deșarte în sezonul rece, atunci noi am putea avea șocuri de prețuri pe tot continentul european, inclusiv care ne va afecta și pe noi. Și noi în sensul acesta suntem deja ca țară, nu beneficiem, dar chiar și propunem, și oferim această rută și această competență pe care o avem pentru utilizarea rutei dinspre Grecia, spre Ucraina”, a declarat Victor Parlicov.

Vicepreședintele Partidului Schimbării, expertul în domeniul energetic, Sergiu Tofilat spune că din punctul de vedere al consumului de gaze naturale, Republica Moldova este un consumator mic, totuși, asta nu înseamnă că nu ar putea negocia condiții mai bune pentru a-și asigura securitatea energetică.  „Chiar ultimele zile vedem că mecanismul de achiziții centralizate de gaze, care a fost inițiat de UE, permite, în special consumatorilor mici, să beneficieze de prețuri competitive și să nu fim cumva defavorizați din cauză că noi cumpărăm prea puțin gaz și atunci am putea plăti un preț mai mare. Eu cred că un pas important în consolidarea securității energetice și obținerea unui preț competitiv al gazelor pentru consumatorii din Moldova este și faptul că noi, chiar și nefiind țară membră a UE, beneficiem de acest mecanism de achiziții centralizat de gaze”, a declarat Sergiu Tofilat.

Expertul spune că după invazia Rusiei în Ucraina, situația pe piața energetică s-a schimbat. Republica Moldova a devenit mai puțin dependentă de gazul rusesc. „Începând cu martie 2022, noi putem și cumpărăm energie electrică din România și din piața UE și acesta e un mare pas înainte, asta înseamnă că dependența noastră de centrala termoelectrică din stânga Nistrului, dependența noastră de gazele rusești a scăzut semnificativ. Da, încă mai avem de lucru, dar este un pas enorm înainte și asta, inclusiv întărește pozițiile noastre de negociere și consolidează securitatea energetică”, a adăugat Sergiu Tofilat.

Piotr Comarov, expert al Alianței pentru Eficientă Energetică și Regenerabile susține că Republica Moldova a făcut deja pași importanți pentru interconectarea sa energetică cu țările din comunitatea europeană, dar și în direcția promovării politicilor de eficientizare energetică. Totuși, expertul e de părere că multe alte oportunități se vor deschide și după Summitul Comunității Europene.

„Ceea ce ține de eficientizarea energetică în Republica Moldova, pot spune că se fac pași importanți și suntem în acel moment când greutățile ne fac să acționăm mai rapid și mai bine. De exemplu, creșterea tarifelor a dus la aceea că a scăzut rapid termenul de răscumpărare a investițiilor în pachetele de eficiență energetică. În acest mod, oamenii mai rapid își pot răscumpăra investițiile, devin mai accesibile și creditele oferite în acest sens. Este adevărat că la această etapă mai sunt multe lucruri de făcut. Așteptăm de la acest summit că va aduce anumite schimbări. De exemplu, referitor la politicile deja implementate în țările europene, majoritatea proiectelor de eficientizare energetică sunt subvenționate de stat. În cazul țării noastre, este adevărat că statul nu-și poate asuma aceste subvenții în mărime totală, dar sunt anumite instrumente care ar putea fi folosite”, a declarat Comarov

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE