Șase angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica din Chișinău, inclusiv un șef de secție, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzați că ar fi pretins și primit mită de la persoane implicate în consumul și traficul de droguri. Decizia a fost luată de magistrații Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, notează info1.md

Potrivit anchetatorilor, sumele pretinse de polițiști variau între 3.000 și 10.000 de dolari, iar banii ar fi fost solicitați în mod sistematic în schimbul protecției sau al neîntreprinderii unor acțiuni legale împotriva suspecților.

Cinci dintre cei șase reținuți au fost aduși rând pe rând în fața instanței, unde au refuzat să ofere declarații presei. Șeful de secție, Sergiu Cobîlaș, nu a fost escortat la ședință din motive de sănătate, potrivit avocatului său, Alexandru Zmeu. Acesta susține că clientul său este nevinovat și că dosarul ar fi bazat pe o interpretare eronată a probelor.

„Cel mai greu de apărat sunt persoanele care nu au comis infracțiunea, dar sunt învinuite pe nedrept. Vom demonstra nevinovăția”, a declarat avocatul.

Procurorul de caz a refuzat să ofere detalii, invocând secretul anchetei.

Potrivit informațiilor publice, Sergiu Cobîlaș activează de peste zece ani în structurile poliției și a mai fost vizat anterior în mai multe dosare, inclusiv pentru corupere pasivă și abuzuri, însă toate cauzele au fost clasate. De asemenea, el a fost anterior demis și ulterior restabilit în funcție prin decizie judecătorească.

În același dosar mai sunt vizați cinci polițiști tineri, cu vârste între 23 și 26 de ani și o experiență de până la trei ani în sistem.

Dosarul a fost deschis în urma unor percheziții desfășurate de Centrul Național Anticorupție împreună cu procurorii, care au efectuat peste 30 de descinderi în dimineața zilei de 21 aprilie. În urma acestora, au fost ridicate documente relevante și obiecte interzise, care urmează să fie expertizate.

Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea eventualilor complici.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE